Liberalizarea pieţei de energie electrică dă consumatorilor posibilitatea teoretică de a-si schimba furnizorul. Practic, nu se va întâmpla nimic

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei cheltuieste 400.000 de euro pentru a arunca praf în ochi consumatorilor casnici, pe care vrea să-i convingă că au posibilitatea să-si aleagă furnizorul de energie electrică. Dar recunoaste că, în aceste condiţii, vor plăti mai mult pentru kilowatul consumat. De cealaltă parte, costurile unui furnizor privat de energie electrică, altul decât una dintre cele opt filiale ale Electrica, ar fi de minimum 500 de euro pentru fiecare consumator atras. La un număr de cel puţin 5.000 de consumatori, furnizorul de electricitate ar trebui să investească minimum 2,5 milioane euro. În cât timp si-ar recupera acesti bani?

Înainte de a declansa campania de informare a consumatorilor casnici de electricitate privind posibilitatea de a-si schimba furnizorul, campanie finanţată din fonduri PHARE, în valoare de 400.000 euro, ANRE ar fi trebuit să convingă mai întâi furnizorii de energie că atragerea de consumatori captivi (casnici) este o afacere bună pentru ei, dar mai ales sigură. Din păcate, orice furnizor de energie electrică din România stie că nu este asa si că întreaga campanie declansată de Autoritate nu este altceva decât pierdere de vreme. Cei aproximativi opt milioane de consumatori casnici din România sunt, în momentul de faţă, clienţi ai uneia dintre cele opt filiale ale Electrica, dintre care cinci au fost deja privatizate, aceste filiale deţinând si serviciile de distribuţie a energiei, avantaj net în faţa celorlalţi furnizori existenţi în piaţă. Orice furnizor privat de energie electrică dispus să intre pe segmentul aprovizionării consumatorilor casnici va trebui să plătească transportul si distribuţia de electricitate, către Transelectrica, respectiv una dintre filialele Electrica, ajungându-se astfel la preţuri mai mari pentru energia livrată consumatorului. Or, liberalizarea pieţei de energie si posibilitatea consumatorului de a-si alege singur furnizorul echivalează în primul rând cu dorinţa clienţilor de a cumpăra la preţuri mai mici decât în prezent. Diferenţe Între consumatorii casnici si cei industriali Paradoxurile pieţei de energie din România se ţin lanţ, conform reglementărilor ANRE. Desi această piaţă a fost liberalizată, tot teoretic, în proporţie de 100% încă din 2007, în realitate gradul de liberalizare abia atinge 50%. Pe principiul formelor fără fond, ANRE continuă să pună în practică reglementări care nu au nicio legătură cu realitatea, de cele mai multe ori doar pentru a mai cheltui niste bani. Pe piaţa de furnizare a energiei electrice activează în prezent 170 de furnizori, din care doar circa o treime sunt furnizori activi. Niciunul dintre cei din urmă nu si-a exprimat până acum interesul de a prelua clienţi casnici, din mai multe motive. Primul se leagă de predictibilitatea pe care o poate oferi un asemenea consumator, prin comparaţie cu un consumator industrial, principiu pe care este constituit, de altfel, si sistemul actual. Altfel spus, un furnizor de energie ar avea nevoie de un consumator agregat, care ar putea fi un cartier de locuinţe, sau minimum 5.000 de consumatori, după cum recunosc inclusiv cei de la ANRE. Furnizorul cumpără energia de la producător în bandă, fiind vorba de mii de kilowaţi oră, iar consumatorul casnic foloseste câţiva kilowaţi pe zi sau câteva sute de kilowaţi pe lună. Pentru ca un furnizor de energie privat, care nu este altceva decât un comerciant al acestei mărfi, să poată să vândă marfa (energia electrică) consumatorilor casnici ar avea nevoie, în primul rând, de o previziune a consumului acestora. Cu excepţia unor mari unităţi industriale, niciun consumator casnic nu poate să realizeze o astfel de predictibilitate. În acest caz, furnizorul ar fi nevoit să apeleze frecvent la piaţa de echilibrare, de pe platforma de tranzacţionare a energiei, de unde ia însă energia mult mai scumpă decât direct de la producător Ce se întåmplă cu preţul reglementat? O altă problemă ridicată de schimbarea furnizorului pleacă de la contoarele electrice existente si personalul care citeste aceste contoare. Contoarele aparţin acum societăţii Electrica, schimbarea furnizorului ducând obligatoriu si la schimbarea contorului. Un contor care să înregistreze curba de sarcină la consumatorul casnic, pentru ca furnizorul să-si poată face anumite previziuni, costă în jur de 500 de euro. La asta se adaugă un necesar de personal calificat, suplimentar, care să citească aceste contoare, să încaseze banii etc. Ce furnizor din România este dispus să facă asemenea investiţii, în condiţiile în care majoritatea societăţilor ce deţin licenţe de furnizare au 5-10 angajaţi? Peste toate aceste lucruri se adaugă o altă situaţie impusă de sistem, în sensul că toţi consumatorii casnici au stabilit în momentul de faţă un preţ reglementat. Schimbarea furnizorului înseamnă obligatoriu o crestere a preţului pentru kilowatul consumat peste preţul reglementat de ANRE. Furnizorul cumpără curent de înaltă tensiune, dar consumatorului casnic trebuie să-i livreze curent de joasă tensiune, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare cu transportatorul si distribuitorul, deoarece consumatorul nu mai are contract cu Electrica. Viorel Alicus, director în cadrul ANRE, a recunoscut de altfel că impedimentul principal în schimbarea furnizorului este dat de faptul că preţul energiei electrice va fi mai mare decât cel reglementat, stabilit de Autoritate. „Unii furnizori nu sunt pregătiţi si nu au infrastructură. Este nevoie de cel puţin 5.000 de consumatori casnici ca să devină interesant pentru un furnizor“. „Unii furnizori“ sunt toţi furnizorii privaţi, cu excepţia celor opt filiale Electrica, respectiv cele care aprovizionează în momentul de faţă cu energie electrică populaţia din România. Calitatea serviciilor O altă problemă ridicată în faţa furnizorilor de energie se leagă de asigurarea unor servicii de calitate. Numai că furnizorul este un simplu comerciant, serviciile de sistem fiind asigurate de societăţile care deţin reţelele de transport si distribuţie, si care percep comisioane pentru aceste servicii. În cazul unei defecţiuni în alimentare, consumatorul s-ar adresa direct furnizorului de energie, cu care are deja încheiat contractul. Or, acesta din urmă nu poate avea nicio responsabilitate faţă de eventualele întreruperi în furnizare care s-ar datora infrastructurii. Pentru a vorbi de o piaţă liberă din punct de vedere concurenţial, este obligatoriu ca toţi participanţii să aibă dreptul si posibilitatea de a lua decizii. În cazul nostru, lanţul producător-transportator-distribuitor-furnizor-consumator începe cu o verigă putredă.  Nici cu tariful unic nu se potriveste Paradoxal, tot în această perioadă se vorbeste despre necesitatea impunerii unui tarif unic la energia electrică pentru consumatorii casnici, ceea ce din nou exclude furnizorii privaţi din ecuaţie. Reprezentanţii ANRE recunosc faptul că, în funcţie de regiune, costurile de distribuţie pot determina variaţii ale preţurilor de până la 15%. Cu toate acestea, legea e clară. „Desi trebuie să stabilim, conform legii, un preţ unic pentru energie la nivel naţional, există diferenţe de costuri în funcţie de reţea - cât este de extinsă, formele de relief pe care le străbate, densitatea consumatorilor sau politica de investiţii a operatorului. Aceste diferenţe ar putea determina variaţii ale preţului la consumator, de la o regiune la alta, de până la 15% din cauza costurilor de reţea si de încă 1-3%, în funcţie de tariful perceput de transportator“, a declarat Viorel Alicus. Consumatorii care locuiesc la bloc ar putea beneficia de energie mai ieftină, în comparaţie cu cei din zone răspândite pe arii largi, deoarece costurile legate de reţea si citirea consumului sunt mai reduse datorită densităţii mari a clienţilor pe infrastructură.  Venituri de nababi „Săptămâna Financiară“ a atras atenţia încă din luna mai a acestui an asupra bugetului de venituri si cheltuieli al Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, cu accent pe veniturile fabuloase ale angajaţilor, în speţă ale celor din conducere. Nimeni nu s-a sesizat la vremea respectivă. Spuneam atunci că, dacă în anul 2005 venitul salarial mediu la ANRE era de 49.339 de lei, în 2006 acesta a urcat la 77.826 de lei, iar pentru anul 2007 s-a dus la peste 120.000 de lei. Pentru anul 2008, cheltuielile salariale în bani au crescut de la 22.621 mii lei la 29.655 mii lei (31%), iar cele în natură - de la 465 mii lei la 550 mii lei. Asta în condiţiile în care în anii precedenţi cresterile anuale de salarii au fost de 58% si 57%, la o inflaţie de sub 8%. Veniturile fiscale au urcat de la 9.600.000, în anul 2005, la 15.375.000, în 2006, respectiv la 18.520.000 în 2007, procentul de crestere al veniturilor salariale este aproape dublu. Mai mult, pe marginea unei comparaţii între bugetele din 2007 si 2008, am descoperit o fraudă de câteva zeci de miliarde de lei vechi, numai la capitolul cheltuieli de personal fiind mascate peste 22,6 miliarde lei vechi. Pe un excedent stiut numai de conducerea ANRE, sporurile salariale se situează între 70 si 80 de procente pentru angajaţii ANRE. La presiunea mass-mediei, zilele acestea, câţiva directori din cadrul ANRE au catadicsit să-si facă publice salariile (nu se vorbeste nimic de alte sporuri), singurul care îsi ţine salariul la secret fiind presedintele Agenţiei, Gergely Olosz. Astfel, Gabriel Sârbu (director general) are un venit brut anual de 144.682 de lei, Viorel Alicus (director general) - un venit brut anual de 142.445 de lei, Eugen Georgescu (director general) - un venit brut anual de 133.937 de lei, Zoltan Nagy Bege (director general) - un venit brut anual de 81.452 de lei si Nicolae Opris (vicepresedinte) - un venit brut anual de 177.295 de lei. Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că va verifica venitul presedintelui ANRE, care în declaraţia de avere menţionează că acesta „este confidenţial“.