Dopajul aprinde spiritele în SUA

.
  • Agregar a Technorati
  • Agregar a Del.icio.us
  • Agregar a DiggIt!
  • Agregar a Yahoo!
  • Agregar a Google
  • Agregar a Meneame
  • Agregar a Furl
  • Agregar a Reddit
  • Agregar a Magnolia
  • Agregar a Blinklist
  • Agregar a Blogmarks

Scandalurile care ţin de dopaj sau de bănuielile legate de acest subiect se succed cu repeziciune peste Ocean, ţinând capul de afiş. Presa din Statele Unite ale Americii a anunţat că cel puţin zece jucători din Campionatul Naţional de Fotbal american (NFL) au fost testaţi pozitiv cu un diuretic sau cu o altă substanţă dopantă, a informat agenţia de presă AFP.  Mai întâi, canalul sportiv ESPN a precizat că mai mult de zece sportivi, poate chiar mai mult de 15, ar putea fi în culpă şi au apelat la un avocat ca să-şi asigure apărarea.  La rândul său, postul de televiziune din Denver KDVR a evocat în acest caz numele sportivilor Deuce McAllister şi Will Smith, de la echipa New Orleans Saints, formaţie care a întâlnit echipa San Diego, duminică, pe stadionul Wembley din Londra, într-un meci din sezonul regulat al NFL. Una din cele două substanţe dopante vizate în acest caz este bumetanida, un diuretic care ajută la pierderea de greutate, dar care poate, de asemenea, masca utilizarea de steroizi.  Regulile NFL diferă de cele ale Agenţiei Mondiale Antidoping. Astfel, jucătorii vinovaţi de utilizarea de substanţe interzise suferă o suspendare de patru meciuri la prima încălcare a codului NFL şi pot iniţia un apel.

0 comentarii: